Clematis integrifolia

Clematis integrifolia se numără printre cele mai vechi clematite aflate în cultură: introdusă în grădini încă din 1573 din sud-estul Europei, specia sălbatică a fost descrisă științific de Carl von Linné în 1753 – și este considerată până astăzi specia de origine pentru peste 100 de soiuri și hibrizi din grupa Integrifolia. Florile ei în formă de clopot, de 4–6 cm, se pleacă pe tulpini subțiri, arată patru sepale înguste, ușor răsfrânte, într-un albastru intens, și stamine de la galbene la alb-crem; un parfum delicat și, apoi, fructificații decorative, mătăsos-argintii, completează imaginea.

Din iunie până în septembrie planta formează continuu flori noi pe lăstarul anului curent. Cu circa 75 cm înălțime rămâne compactă și nu se cațără singură: ca perenă semiarbustivă cu creștere laxă, în tufă, se sprijină de plantele vecine sau de un mic suport. Aceasta o face partenera ideală pentru rabata de perene, însoțitoare a trandafirilor și arbuștilor joși sau plantă de jardinieră pe terasa însorită; se dezvoltă în orice loc, de la însorit la semiumbrit, dacă rădăcinile și baza plantei rămân răcoroase și umbrite.

Clematis integrifolia este foarte rezistentă la iarnă (zona 5, până la aprox. -28 °C) și se retrage complet iarna în rădăcină. Ca plantă din grupa de tăiere 3, se taie în martie ferm, la aproximativ 10 cm, pentru ca să lăstărească primăvara viguros și să înflorească bogat. Nepretențioasă și robustă, așa cum se cuvine unei specii sălbatice încercate de secole, este foarte potrivită și pentru începători.